Noul ambasador al Rusiei în Moldova și-a început oficial misiunea
Noul ambasador al Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Ozerov, și-a început misiunea diplomatică la Chișinău. Acesta a depus flori la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt, la bustul lui Alexandr Pușkin din Chișinău, dar și la Complexul Memorial central "Eternitate", potrivit unui comunicat al Ambasadei Rusiei în Moldova.
Duminică, 6 octombrie, Oleg Ozerov a participat la liturghia de la biserica Sfântul Gheorghe din Chișinău, parte a Mitropoliei Moldovei subordonată Moscovei.
Oleg Ozerov a fost numit în funcția de ambasador al Federației Ruse în Republica Moldova pe 10 septembrie 2024, printr-un decret al președintelui Rusiei, Vladimir Putin, după ce predecesorul său, Oleg Vasnețov, a fost eliberat din funcție.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI