Nou atac rusesc asupra orașului Harkov: Cel puţin cinci morţi, inclusiv un copil, şi 40 de răniţi
Mai mulţi locuitori ai cartierului Nemişlianskii din Harkov, printre care și un copil, au fost ucişi într-un bombardament efectuat de armata rusă, vineri, care susține că a cucerit încă trei sate în estul Ucrainei, relatează AFP. Cel puţin cinci persoane, inclusiv un copil, au fost ucise, iar alte aproximativ 40 au fost rănite vineri, în atacuri aeriene ruseşti la Harkov, în nord-estul Ucrainei, anunţă şeful Districtului Militar local Oleg Sînegubov.
Harkovul, al doilea cel mai important oraş ucrainean, se află la aproximativ 40 de kilometri de frontiera cu Rusia şi este bombardat în mod constant de la începutul invaziei ruse, în februarie 2022. Primarul Harkovului anunţa vineri după-amiaza, cu puţin mai înainte, patru morţi.
„În cartierul Nemişlianskii, ocupanţii au ucis un copil într-o zonă de joacă. O fată. Cel puţin alte trei persoane au fost rănite în zonă”, anunţa pe Telegram Igor Terehov. Un jurnalist AFP prezent în oraş a relatat că a auzit explozii puternice în acest cartier. Alte trei persoane au fost ucise într-un imobil care a ars, după un atac asupra cartierului Industrialni. Oleg Sînegubov precizează că „salvatori continuă munca”.
El a postat vineri pe Telegram o înregistrare video în care apar maşini şi apartamente în flăcări, din care iese un fum negru şi dens. De partea rusă, armata a revendicat vineri cucerirea altor trei sate în estul Ucrainei, unde-şi continuă înaintarea împotriva unor trupe ucrainene în inferioritate numerică şi care duc lipsă de armament adecvat. Rusia susține că a mai cucerit 3 localități Într-un rezumat al săptămânii care se încheie, Ministerul rus al Apărării a anunţat că a cucerit trei localităţi mici care nu mai fost menţionate până în prezent - Novojelane şi Kostiantînivka în regiunea Doneţk şi Sînkivka în regiunea Harkov.
Satul Novojelane se află la aproximativ 20 de kilometri sud-est de Pokrovsk, un nod logistic important, ţinta trupelor ruse în ultimele săptămâni, care se apropie tot mai mult. „Cea mai dificilă situaţie rămâne în direcţia Pokrovsk.
Inamicul încearcă să străpungă apărarea trupelor noastre, Însă, la ora actuală, atacurile au fost respinse”, a anunţat vineri, într-o reuniune interguvernamentală prin videoconferinţă, comandantul armatei ucrainene Oleksandr Sîrski. El a anunţat că ofensiva ucraineană în regiunea rusă Kursk continuă.
Trupele Kievului au înaintat „până la doi kilometri în anumite sectoare” în ultimele 24 de ore, a anunţat Sîrski. În pofida acestui atac-surpriză declanşat de Kiev la 6 august în regiunea Kursk, Moscova continuă să câştige teren în mod regulat în regiunea ucraineană Doneţk, care rămâne epicentrul confruntărilor armate.
Situaţia armatei ucrainene este „extrem de dificilă” în apropiere de Pokrovsk, a recunoscut miercuri preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a dat asigurări că ofensiva ucraineană din Rusia permite o relaxare a presiunii în estul Ucrainei.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI