Noi reguli de călătorie în Israel din 1 august

Israel

Începând cu 1 august, Israelul modifică regulile de intrare pe teritoriul său pentru cetățenii statelor cu regim fără vize, inclusiv cetățenii Republicii Moldova. Astfel, de luna viitoare, moldovenii care vor să călătorească în Israel vor trebui să obțină o aprobare prealabilă.

Potrivit unui comunicat al Ministerului de Externe, va fi pus în aplicare sistemul ETA-IL de verificare prealabilă și pre-aprobare a intrării și șederii în Israel a cetățenilor străini. De la 1 iulie, acest sistem este unul pilot, iar din 1 august va funcționa ca sistem instituțional de verificare prealabilă a cetățenilor străini care doresc să călătorească în Israel.

Cei care aplică prin acest sistem în luna iulie, primesc aprobarea, care este valabilă pentru o perioadă de doi ani. Totodată, pe perioada proiectului pilot, aplicarea pentru intrarea în Israel este gratuită, însă din 1 august acest serviciu va costa 25 de NIS, aproximativ 120 de lei.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI