
Noi descinderi CNA în dosar de corupere electorală
Centrul Național Anticorupție (CNA) și procurorii din Cahul anunță percheziții la un locuitor al satului Găvănoasa, raionul Cahul, cercetat într-un dosar de corupere a alegătorilor.
Potrivit informațiilor preliminare, în perioada desfășurării referendumului constituțional și a alegerilor prezidențiale din toamna anului 2024, persoana, acționând în calitate de reprezentant al unui partid politic, ar fi transmis mijloace financiare prin aplicația PSB mai multor persoane cu drept de vot, solicitând-le să-și exprime opțiunea de vot ”NU” la referendum și să voteze în favoarea unui anumit candidat la prezidențiale.
În urma denunțurilor depuse la CNA de către martori, care susțin că ar fi primit câte 2500 de lei de la membrul formațiunii politice și în urma acțiunilor de urmărire penală efectuate, persoana a fost recunoscută în calitate de bănuit, iar de la domiciliul acesteia au fost ridicate obiecte care urmează a fi supuse expertizei.
Până în prezent, CNA a aplicat amenzi de peste 11 milioane de lei în dosare contravenționale de corupere electorală pasivă. De asemenea, 10 dosare penale pe fapte de corupere electorală au ajuns deja în instanța de judecată.
Ultimile știri
Citeşte şi..
Vezi toate










