Nicușor Dan: Republica Moldova ar putea adera la UE chiar în 2028
Președintele României, Nicușor Dan, consideră că termenul anunțat de Chișinău pentru aderarea Republica Moldova la Uniunea Europeană, anul 2030, este realist, însă procesul ar putea fi finalizat chiar mai devreme, posibil în 2028, dacă există voință politică.
Într-un interviu pentru RFI, liderul român a declarat că Republica Moldova a făcut progrese importante pe parcursul european, iar următorul pas este deschiderea negocierilor pe capitole.
Totodată, Nicușor Dan a precizat că Parlamentul României ar fi pregătit pentru o eventuală reunificare, însă o astfel de decizie depinde exclusiv de voința cetățenilor moldoveni și nu reprezintă un „plan B” pentru integrarea europeană.
Președintele român a mai menționat că România continuă să dezvolte interconexiunile energetice cu Republica Moldova, astfel încât, în următorii ani, cele două state ar putea asigura împreună independența energetică.
Ultimile știri
Citeşte şi..
Vezi toate