Nicio șansă pentru „Șansă” CEC a anulat înregistrarea Partidului în calitate de participant la scrutinul din 20 octombrie

CEC 2

Comisia Electorală Centrală  a anulat înregistrarea Partidului Politic „ȘANSĂ” în calitate de participant la referendumul republican constituțional din 20 octombrie 2024, revocând, în acest fel, hotărârea Comisiei nr. 2829/2024. Aceasta vine în contextul executării deciziei judecătoriei Bălți prin care a fost dispusă limitarea activității Partidului Politic „ȘANSA” pe un termen de 3 luni, menținută și de Curtea de Apel prin hotărârea din 11 septembrie 2024.

 

Totodată, CEC a exclus Partidul Politic „ȘANSĂ” din lista partidelor politice care au dreptul de a participa la alegerile prezidențiale și referendumul republican constituțional din 20 octombrie 2024, aprobată anterior.

 

La fel, CEC a respins cererea de înregistrare a grupului de inițiativă pentru susținerea candidatului la funcția de Președinte al Republicii Moldova, Avelin Tabarcea. Decizia se bazează pe constatarea faptului că se atestă o legătură politică directă între pretendent și Partidul Politic „ȘANSA” membru a căruia este și a fost desemnat în calitate de candidat la alegerile locale generale din toamna anului 2023. 

 

Reexaminarea cererii a fost dictată de hotărârea Curții de Apel Chișinău din 12 septembrie 2024, prin care autoritatea electorală a fost obligată să acționeze și să emită o hotărâre urmare a examinării cererii. Subliniem, că și anterior cererea de înregistrare a grupului de inițiativă în susținerea lui Avelin Tabarcea nu a întrunit un număr necesar de voturi pentru înregistrare.



 

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI

Citeşte şi..

Vezi toate