Trei avioane de vânătoare rusești au încălcat spațiul aerian al Estoniei

PTQ0MCZoYXNoPTU2NWMyMDdiMGFkMTQ2YWYwNTc3ZmM1YmM3MjU3YzI1.thumb

Trei avioane de luptă rusești au intrat în cursul zilei de vineri în spațiul aerian al Estoniei, în ceea ce pare a fi a treia încercare a Kremlinului din această lună de a testa granița estică a NATO.

Trei avioane de vânătoare MiG-31 s-au îndreptat spre capitala Tallinn, potrivit unor persoane informate despre situație, scrie CNN. Cele trei avioane au zburat în cerc timp de aproximativ 12 minute, iar avioane italiene F-35 au fost trimise să le respingă.

"Rusia a încălcat spațiul aerian estonian de patru ori deja în acest an, ceea ce este inacceptabil în sine, dar încălcarea de astăzi, în timpul căreia trei avioane de vânătoare au intrat în spațiul nostru aerian, este fără precedent de brutală", a declarat ministrul estonian de Externe Margus Tsahkna, potrivit POLITICO.

Estonia a declarat că a convocat înaltul reprezentant al Rusiei la Tallinn.

Incursiunea în spațiul aerian al Estoniei vine după ce în urmă cu 10 zile, drone rusești au intrat în spațiul aerian al Poloniei. Țara a fost prima din NATO care a decis doborârea acestora. Mai târziu, în aceeași zi, Polonia a invocat ulterior articolul 4 din Tratatul NATO, care prevede consultări între membrii alianței. Varșovia a calificat incidentul drept o provocare deliberată din partea Rusiei, transmite Mediafax.

Câteva zile mai târziu, o altă dronă a intrat în spațiul aerian al României pentru aproximativ 50 de minute, avioane F-16 fiind ridicate de la sol pentru monitorizarea situației. Drona nu a fost doborâtă.

Citeşte şi..

Vezi toate