Năstase: Avem un președinte care a promulgat o serie de legi abuzive și neconstituționale
Candidatul pentru funcția de președinte al Republicii Moldova din partea unui grup de cetățeni, Andrei Năstase, a desfășurat vineri evenimentul de lansare în campania electorală. Fostul partener de coaliție al Maiei Sandu a ales drept loc de pornire curtea Președinției, chiar pe scările de la intrare, cu sloganul – „Andrei Năstase un președinte dedicat”.
Fostul lider al opoziției a amintit despre acțiunile de protest pe care le-a organizat pe timpuri cu participarea a mii de oameni, „dintre care mulți au plecat peste hotare”.
„În spatele meu se află o clădire pe care o cunoașteți cu toții – e clădirea Președinției. Ar trebui să impună respect prin ceea ce este în interior, dar, din păcate, nu este așa. Acum, în acest edificiu somptuos se află un președinte care în tot mandatul său a promulgat o serie de legi abuzive și neconstituționale”, a acuzat Năstase.
El a menționat că toți „locatarii” de până acum ai Președinției au un lucru care îi leagă – au tratat-o ca pe un loc de comandă, nu ca pe o instituție care trebuie să fie mereu în slujba poporului.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI