Mureșan, în vizită la Chișinău: Susținem Republica Moldova în procesul de aderare la UE
"Parlamentul European susţine Republica Moldova în procesul de aderare la UE", a declarat președintele Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova, Siegfried Mureșan, care se află într-o vizită la Chişinău.
În acest context, Mureşan a anunţat că săptămâna viitoare, în plenul Parlamentului European, va fi analizat parcursul Moldovei în procesul de aderare la UE şi va avea loc adoptarea unei rezoluţii de susţinere a integrării europene.
”Parlamentul European rămâne un puternic susţinător al Republicii Moldova şi prima dovadă o vom avea chiar săptămâna viitoare când în plenul Parlamentului European vom dezbate parcursul european al Republicii Moldova şi vom adopta o rezoluţie de susţinere a integrării europene, o rezoluţie care vom vedea că Parlamentul European îşi doreşte să joace un rol puternic şi activ, inclusiv, în negocierile de aderare la UE", a anunţat Mureşan.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI