Moldovenii din diasporă vor putea participa la concursuri pentru funcții publice

angajari

Din ianuarie 2025, cetățenii din diasporă, admiși la concursuri pentru funcții publice, vor putea participa la proba scrisă în cadrul misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale Republicii Moldova, anunță Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova.

Potrivit MAE, acordul de colaborare între Ministerul Afacerilor Externe și Cancelaria de Stat, privind organizarea și desfășurarea acestor concursuri, a fost semnat astăzi de vicepremierul, ministrul afacerilor externe, Mihai Popșoi, și secretarul general al Guvernului, Artur Mija.

Conform sursei citate, probe scrise pentru concursurile la funcții publice vor putea fi organizate la misiunile din Franța, Republica Cehă, Statele Unite ale Americii, Spania, Canada, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Regatul Țărilor de Jos, Belgia, România, Italia, Austria și Germania.

Documentul semnat prevede: acordarea asistenței informaționale și metodologice personalului din cadrul misiunilor diplomatice și oficiilor consulare; implementarea cadrului normativ privind recrutarea și selectarea candidaților; promovarea măsurilor de ocupare a forței de muncă în serviciul public.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI