Moldovagaz și Moldovatransgaz au dat în judecată ANRE pentru prejudicii de peste un miliard de lei

MyCollages (15)

Trei acțiuni de judecată, în valoare de peste un miliard de lei, vor fi examinate, marți, 25 iulie, la Judecătoria Chișinău, Sediul Centru. În care figurează SA Moldovagaz și SRL Moldovatransgaz, pe de o parte, și Agenția Națională pentru Reglementare în energetică, pe de altă parte. Litigiile au fost conexate într-un dosar, care se află la faza pledoariilor.

Primul litigiu vizează contestarea de către Moldovagaz a deciziei ANRE din 28 februarie 2020 prin care instituția de stat a refuzat să includă în devierile tarifare suma de 239,1 milioane de lei.

Al doilea litigiu se referă la o hotărâre a ANRE din 6 aprilie 2021 privind rezultatele controlului planificat, realizat la SRL „Moldovatransgaz” pentru perioada 2017-2019. Întreprinderea a solicitat, în 16 iulie 2021, suspendarea și anularea hotărârii, prin care ANRE a constatat aplicarea incorectă a tarifelor pentru serviciul de transportare a gazelor naturale, prin aplicarea în mod arbitrar a unei scheme de subvenționare de către consumatorii Republicii Moldova a tranzitului de gaze naturale realizat în favoarea companiilor străine „Gazprom” și „Naftogaz Ucraina”, care a avut ca rezultat diminuarea veniturilor reglementate cu aproape 347 de milioane de lei.

Cel de-al treilea litigiu se referă la o hotărâre a ANRE din 6 august 2021, prin care SRL Moldovatransgaz consideră că i-au fost provocate prejudicii de aproape 463 de milioane de lei.

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică consideră nefondate și neîntemeiate pretențiile invocate de SA Moldovagaz și SRL Moldovatransgaz.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI