Moldova și Suedia au semnat „un document bilateral de intenții” în domeniul apărării
Perspectivele de aprofundare a parteneriatului moldo-suedez în domeniul securității și apărării au fost discutate de către ministrul Anatolie Nosatîi și doi demnitari de la Stockholm, aflați în vizită oficială la Chișinău. Este vorba de ministrul Apărării, Pål Jonson, și ministrului Apărării Civile, Carl-Oskar Bohlin.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării al Republicii Moldova, discuțiile s-au axat și pe ajutorul oferit țârii noastre pentru consolidarea capacităților de apărare. Anatolie Nosatîi a apreciat sprijinul Guvernului suedez în promovarea obiectivelor de dezvoltare ale țării noastre, proiectelor și inițiativelor în domeniul apărării în cadrul organizațiilor internaționale, implementării Rezoluției 1325 a ONU privind femeile, pacea şi securitatea și proiectelor în cadrul Programului complex în domeniul armelor de calibru mic și armament ușor.
Demnitarul moldovean i-a informat pe cei doi oficiali străini despre prioritățile de modernizare a instituției de apărare, acțiunile întreprinse la acest capitol, precum și obiectivele strategice, cu accent pe dezvoltarea capabilităților pentru îndeplinirea misiunii de apărare a țării, fortificarea colaborării cu partenerii externi, sporirea contribuției la eforturile internaționale de menținere a păcii.
„Alte subiecte pe agenda discuțiilor au vizat parcursul european al Republicii Moldova, provocările actuale de securitate cu care se confruntă țara noastră și sprijinul în materie de expertiză pe care Regatul Suediei ar putea să ni-l ofere în contracararea amenințărilor hibride și sporirea rezilienței naționale. La finalul vizitei, miniștrii Nosatîi, Jonson și Bohlin au semnat un document bilateral de intenții, care va consolida dialogul dintre cele două instituții, inclusiv la capitolul instruire și expertiză”, se arată în comunicatul Ministerului apărării de la Chișinău.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI