Misterul avionului fără aripi: Află unde a aterizat în noaptea de luni spre marți

97345349-e3ae-4d5f-ac6a-2488c4362261

Fuzelajul unui avion cu lungimea de aproape 36 de metri a fost văzut, noaptea de luni spre marți, pe străzile Chișinăului. Acesta a fost transportat în satul Gornoe din raionul Strășeni. Corpul fără aripi al aeronavei se află pe un teren privat al unei familii din localitatea Micăuți, același raion.

Unul dintre membrii familiei, căreia i-ar aparține fuzelajul, a recunoscut pentru NewTV că acesta a fost transportat în satul Gornoe, dar a refuzat să ofere mai multe detalii despre destinația și utilizarea lui.

Potrivit reprezentanților Autorității Aeronautice Civile, este vorba de fuzelajul unui IL 18, lăsat de mulți ani fără certificat de navigabilitate. La rândul său, poliția a precizat că agentul economic care a transportat fuzelajul a solicitat asistența forțelor de ordine pentru asigurarea securității participanților la trafic.

Iliușin 18 este un avion comercial turbopropulsor ce dezvoltă o viteză de aproape 657 de kilometri pe oră. Primul zbor a avut loc în 1957. Acesta a devenit unul dintre cele mai cunoscute și mai durabile avioane sovietice ale epocii sale. Il-18 a fost printre principalele avioane de linie din lume timp de câteva decenii și a fost exportat la scară largă. Datorită durabilității corpului său, multe aparate au înregistrat peste 45.000 de ore de zbor. Succesorul lui Il-18 a fost avionul cu reacție Il-62.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI