Misiune APCE la Chișinău

europ

Misiunea preelectorală a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei va efectua, în perioada 16-19 septembrie, o vizită în Republica Moldova. Aceasta va evalua climatul politic din țară în preajma scrutinului prezidențial și referendumului constituțional din 20 octombrie. Reprezentanții misiunii vor avea întrevederi cu oficialități de la Chișinău.

Potrivit Serviciului de Presă al Parlamentului, în perioada aflării în țara noastră, membrii misiunii APCE se vor întâlni cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, candidat la alegerile prezidențiale. De asemenea, ei vor discuta cu președintele Parlamentului, Igor Grosu, și cu vicepremierul pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov. Agenda vizitei include și discuții cu președintele Autorității Naționale de Integritate, Lilian Chișca, și cu președinta Consiliului Audiovizualului, Liliana Vițu. De asemenea, misiunea va discuta cu membrii Comisiei Electorale Centrale.

Serviciul de Presă al Parlamentului precizează că Delegația misiunii preelectorale a APCE are planificate discuții „cu principalii candidați la președinție și liderii partidelor politice”, cu reprezentanți ai organizațiilor nonguvernamentale implicate în observarea alegerilor și cu reprezentanți ai mass-media.

Din delegația condusă de Thórhildur Sunna Ævarsdóttir fac parte Chris Said (Malta), Valentina Grippo (Italia), Laura Castel (Spania), precum și coraportorii pentru onorarea angajamentelor de către Republica Moldova, Pierre-Alain Fridez (Elveția) și Zanda Kalniņa-Lukaševica (Letonia).

Republica Moldova urmează să fie vizitată și de o delegație lărgită a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, care va monitoriza procesul electoral.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI

Citeşte şi..

Vezi toate