Ministrul Sănătății, Emil Ceban, a sesizat CNA în cazul diplomelor false de la USMF, eliberate medicilor din România
Fostul rector al Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie "Nicolae Testemiţanu" (USMF), actual ministru al Sănătății, Emil Ceban, a depus o plângere la Centrul Național Anticorupție (CNA) privind suspiciunile de diplome false eliberate medicilor din România, anchetate în prezent de autoritățile române.
Potrivit purtătorului de cuvânt a CNA, Angela Starinschi, instituția urmează să verifice autenticitatea documentelor și să identifice posibilele surse ale falsurilor reclamate:
"În cadrul anchetei, urmează să se stabilească veridicitatea documentelor și posibilele surse ale falsurilor reclamate. Vor fi solicitate informații și documente de la instituțiile competente și vom colabora strâns cu alte organe de drept pentru a asigura o investigație completă, obiectivă și transparentă."
USMF a precizat anterior, într-un comunicat, că respectă integral legislația Republicii Moldova privind admiterea, instruirea și eliberarea diplomelor pentru medicii rezidenți, aplicând aceleași standarde academice și etice pentru toți candidații, indiferent de cetățenie.
Ancheta declanșată de autoritățile române vizează medici care ar fi obținut fraudulos diplome de rezidențiat, deși în perioada studiilor ar fi lucrat cu normă întreagă în România, fără a fi prezenți fizic la cursurile din Republica Moldova.
Emil Ceban, care a semnat diplomele în calitatea sa de rector al USMF, a declarat că procesul de eliberare a documentelor este riguros reglementat și digitalizat:
"În calitatea mea de rector, am semnat anual mii de diplome, conform unei proceduri administrative standard. Procesul de eliberare a diplomelor este digitalizat și riguros reglementat, iar semnătura rectorului este o etapă obligatorie. Dacă ancheta va demonstra încălcări, vreau să se stabilească cine este vinovat și solicit autorităților competente din ambele state să clarifice situația."
Ultimile știri
Citeşte şi..
Vezi toate