Ministrul Popşoi, discuţie telefonică cu noul ministru de Externe al României. L-a invitat în Republica Moldova

Popsoi roman

Ministrul de externe, Mihai Popșoi, a avut astăzi o convorbire telefonică cu ministrul afacerilor externe al României, Emil Hurezeanu.

 

Mihai Popșoi l-a felicitat pe Emil Hurezeanu pentru preluarea mandatului de ministru de externe și i-a urat mult succes în exercitarea acestuia. Totodată, ministrul moldovean l-a invitat pe omologul său român să efectueze, în viitorul apropiat, o vizită oficială în Republica Moldova.

 

Cei doi diplomați au reafirmat relațiile bilaterale solide dintre Republica Moldova și România, bazate pe prietenie și încredere reciprocă. Mihail Popșoi a exprimat recunoștință pentru sprijinul constant al României și a subliniat contribuția esențială a acesteia în parcursul european al țării noastre.

 

Mihai Popșoi și Emil Hurezeanu au convenit să aprofundeze parteneriatul strategic dintre Republica Moldova și România, în beneficiul cetățenilor ambelor state.


INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI

Citeşte şi..

Vezi toate