Ministrul Nosatîi, despre cazurile celor doi militari care s-au rănit mortal: "Nu au fost depistate încălcări ale regulilor de securitate"

Embed:

Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, afirmă că, în cazul celor doi militari care s-au rănit mortal cu arma din dotare, nu au fost depistate încălcări ale tehnicii securității sau ale regulilor de mânuire a armelor. Potrivit acestuia, cazurile sunt investigate în prezent de Procuratură.

"Cercetarea desfăşurată de Ministerul Apărării nu a depistat cazuri de încălcare a măsurilor tehnicii securităţii, precum şi a cazurilor de încălcarea mânuirii armelor din dotare. Cazurile sunt investigate de Procuratură. În dependență de rezultatele acestor investigații, dosarul se clasează, sau dacă este depistată o infracțiune, se instrumentează dosarul și se înaintează în judecată, iar cei vinovați vor purta răspundere în conformitate cu legislația în vigoare", a spus Nosatîii miercuri, 25 februarie.

Întrebat dacă la mijloc ar putea fi cauze personale, ministrul a precizat că nu poate oferi detalii până la finalizarea investigațiilor. El a menționat că sunt desfășurate activități de prevenire și că specialiștii din cadrul Ministerului Apărării au planuri concrete în acest sens.

Amintim că, în seara zilei de 12 februarie, un militar în termen și-a pierdut viața în timpul serviciului la post, după ce s-a împușcat cu arma din dotare. Poliția a inițiat o anchetă pentru a stabili circumstanțele cazului, iar Ministerul Apărării a dispus o anchetă de serviciu.

 

Un incident similar s-a produs la 20 ianuarie, când un militar de 24 de ani s-a împușcat cu arma din dotare într-o unitate militară din garnizoana Florești. Acesta a fost transportat la spital, însă a decedat patru zile mai târziu.

Citeşte şi..

Vezi toate