Marian Lupu s-a întâlnit cu Ambasadoarea Suediei: ”Absența unor rezultate concrete ale guvernării, resimțite de cetățeni”

1-4.jpg

Președintele Partidului „Mișcarea Respect Moldova”, Marian Lupu, împreună cu vicepreședintele formațiunii, Radu Burduja, au avut astăzi o întrevedere cu Ambasadoarea Regatului Suediei în Republica Moldova, Katarina Fried. În cadrul discuțiilor, au fost abordate teme precum situația politică și economică din țară, alegerile parlamentare din această toamnă, cooperarea bilaterală și contextul regional actual. 

Discuțiile au vizat cele mai stringente subiecte de pe agenda publică. Printre acestea se numără necesitatea unei reforme reale a justiției, declinul economic și lipsa unor viziuni clare privind dezvoltarea țării, dar și absența unor rezultate concrete ale guvernării, resimțite de cetățeni. O altă temă abordată a vizat fenomenul coruperii electorale, dar și despre alegerile parlamentare din această toamnă.

Marian Lupu a mai informat ambasadorul că Partidul „Mișcarea Respect Moldova” este o forță politică proeuropeană, care promovează discursul edificator, pluralismul și respect pentru drepturile omului. Un alt subiect important l-a constituit situația din Ucraina și provocările regionale. Partidul „Mișcarea Respect Moldova” sprijină ferm independența și suveranitatea Ucrainei, în granițele recunoscute internațional.

Citeşte şi..

Vezi toate