
Marian Lupu, despre scandalul ”vaccinurilor expirate”: ”S-au făcut mari presiuni pentru a mușamaliza cazul”
Președintele Mișcării Respect Moldova, Marian Lupu, fostul șef al Curții de Conturi, a dezvăluit, la Unimedia că s-au făcut presiuni asupra sa, dar și asupra auditorilor din cadrul instituției pe care o conducea, pentru a modifica sau anula raportul cu privire la cele peste 7.000 de doze de vaccin cu termenul expirat administrate cetățenilor Republicii Moldova, transmite Unimedia.
„Atunci ministerul (Sănătății n.r.) tuna și fulgera, că creează o comisie proprie, verifică, acuza Curtea de Conturi că este neprofesionistă, nu înțelege absolut nimic și ei vor demonstra această realitate. Nu au mai ieșit. Dar cu ce erau să iasă? Curtea de Conturi nu face analize pe bază de presupuneri, toate documentele erau anexate la acest raport, dar s-au făcut presiuni foarte mari și asupra mea, și asupra colegilor”, a declarat Lupu.
Fostul șef al Curții de Conturi mai spune că auditorii au depistat că mai mult de 70 de mii de certificate de vaccinare false au fost eliberate în țara noastră, și asta în baza verificării a doar o treime din totalul documentelor. Unele dintre aceste certificate au ajuns chiar până în SUA.
”Temeiuri solide pentru peste 70 de mii de certificate de vaccinare false, eliberate de sistem și peste 7 mii de posibile cazuri și asta pe un eșantion de doar 25-30% unde ieșea la suprafață folosirea acestor vaccinuri cu termen expirat. A fost un scăndălău și o luptă nu pe viață, dar pe moarte. Aceste acte le-am trimis peste tot. Cel puțin 50-60% din rapoartele Curții de Conturi sunt trimise inclusiv către organele de drept. Atunci ministerul tuna și fulgera, că creează o comisie proprie, verifică, Curtea de Conturi este neprofesionistă, nu înțelege absolut nimic și ei vor demonstra această realitate (...) Cu referință la cele peste 7 mii de cazuri de folosire a vaccinurilor cu termen expirat, noi dispuneam de toate documentele, în țară intrau inclusiv sub formă de ajutor umanitar, vaccinuri la momentul devamării cărora le mai rămânea o săptămână, două din termenul de valabilitate. Evident că ne-a atras atenția. Vaccinurile în fine sunt niște chestii experimentale, dar încă cu termen depășit”, a declarat Marian Lupu.
Amintim că peste 7.000 de doze de vaccin cu termenul expirat au fost administrate cetățenilor Republicii Moldova, iar peste 11.000 de doze, costul cărora este de circa 1,5 milioane de lei, au dispărut fără urmă. Informațiile au ieșit la iveală în urma unui audit efectuat de Curtea de Conturi și prezentat în decembrie 2021.
Ministerul Sănătății a dezmințit atunci constatările Curții de Conturi privind numărul de doze de vaccin cu termenul expirat administrate cetățenilor țării, dar și numărul dozelor, cu un cost de circa 1,5 milioane de lei, care ar fi dispărut fără urmă. Instituția a anunțat că „respectarea cerințelor privind administrarea vaccinurilor în termen valabil este o prioritate și este monitorizată atât de instituțiile medico-sanitare care realizează vaccinarea, cât și de ANSP”.
Totodată, a fost instituită o comisie de anchetă, pentru a se deplasa și a supune verificării corectitudinea administrării vaccinurilor în instituțiile medico-sanitare și centrele de vaccinare la care se referă raportul.
Ulterior, Curtea de Conturi a venit cu noi precizări cu referire la constatările auditului privind vaccinarea anti-Covid. Instituția a menționat că în cadrul auditului a fost evaluat întreg procesul de vaccinare: recepționarea, repartizarea și înregistrarea administrării vaccinurilor. Astfel, potrivit datelor din SIA Registru, s-a constatat că, doza II în cele 6,8 mii de cazuri, a fost administrată după expirarea termenului de valabilitate a vaccinului.
În Chișinău nu au fost administrate vaccinuri contra Covid-19, cu termenul expirat. Despre aceasta a declarat primarul general al capitalei, Ion Ceban. „Anunț cu toată responsabilitatea și fermitatea că în Chișinău nu s-au administrat doze de vaccin cu termen depășit”, a spus edilul.
În ianuarie 2022, vaccinurile expirate „au ajuns” la Procuratură. Deputații de atunci ai Partidului „ȘOR” au depus o interpelare la PG, prin care solicitau să afle dacă a fost sau nu pornit dosar în privința celor aproximativ 7 mii de doze de ser cu termenul expirat, care ar fi fost administrate pacienților moldoveni.
Ultimele declarații făcute de Marian Lupu nu au fost comentate, deocamdată, de autorități.
Ultimile știri
Citeşte şi..
Vezi toate










