
Marian Lupu, despre retragerea licenţei "Moldovagaz": "Decizia nu va reduce facturile și nu va îmbunătăți calitatea serviciilor"
Liderul Partidului "Respect Moldova", Marian Lupu, susține că decizia Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) de a retrage licența SA "Moldovagaz" pentru furnizarea gazelor naturale și de a transfera atribuțiile către compania "Energocom" este una "strict politică" și fără efecte pozitive pentru populație.
"Această măsură nu va aduce beneficii reale cetățenilor, nu va reduce facturile și nu va îmbunătăți calitatea serviciilor. Singurul efect vizibil va fi schimbarea numelui companiei de pe factură, fără vreun impact asupra dezvoltării economice a țării", a declarat Lupu.
În același context, politicianul l-a criticat pe fostul ministru al Economiei, Dumitru Alaiba, pe care l-a numit "ministrul 0,1%", făcând referire la creșterea economică înregistrată în mandatul acestuia:
"Îi transmit fostului ministru al Economiei - "ministrul 0,1%", cât a fost creșterea economică pe durata mandatului său, că nu există motive reale de entuziasm față de această decizie a ANRE. Tot el ne asigura că "totul va fi bine la BEM". Rezultatele de atunci sunt bine cunoscute de către toți", a subliniat liderul Respect Moldova.