Marea Britanie - în flăcări: Proaspătul premier are de stins un incendiu social fără precedent
Marea Britanie se confruntă, de șase zile, cu proteste zgomotoase, inclusiv multe violente, care au vizat moschei și cămine care adăpostesc solicitanți de azil. Totul a pornit de la tragedia din 29 iulie, din Southport, un orășel de la malul mării, în apropiere de Liverpool, unde trei fete, în vârstă de șase șapte și, respectiv, nouă ani, au fost înjunghiate mortal de un tânăr de 17 ani, în timp ce participau la un eveniment de dans cu tema Taylor Swift. Tot atunci, 10 persoane au fost rănite, iar unele se află în stare critică.
Atacatorul a fost arestat. Potrivit Politico, despre el se cunoaște că s-a născut în Cardiff din părinți din Rwanda și că nu are legături cu islamul. Deși poliția nu i-a făcut public numele, deoarece nu are 18 ani, pe rețelele de socializare au apărut o mulțime de informații false despre trecutul lui, inclusiv că ar avea legături cu islamiștii și că ar fi un solicitant de azil.
Marțea trecută, priveghiul pentru victime a fost deturnat un grup care ar avea legături cu English Defense League, o organizație de extremă dreapta. Aceștia au aruncat cărămizi în poliție și în moscheea din Southport. În zilele care au urmat, au revolte în întreaga Anglie și în Irlanda de Nord.
Demonstrații violente în mai mult de 12 orașe
A ieșit la suprafață resentimentul islamofob și furios care mocnea de mult timp în Regatul Unit. Conform datelor din 2023 ale guvernului britanic, niciun grup religios nu s-a confruntat cu mai multe infracțiuni motivate de ură decât musulmanii din Marea Britanie. În anul care s-a încheiat, în martie 2023, mai mult de patru din 10 infracțiuni motivate de ură religioasă înregistrate au fost îndreptate împotriva musulmanilor.
A doua zi după revolta din Southport, protestatarii violenți s-au adunat la Londra, în fața Downing Street, unde au avut loc ciocniri minore cu poliția. În celelalte patru zile care au urmat, demonstrații violente ale extremei drepte au avut loc în mai mult de o 12 orașe.
Elon Musk: „Războiul civil este inevitabil”
În acest context, miliardarul Elon Musk, a turnat gaz pe foc. Proprietarul rețelei X a reacționat la imaginile cu dezordinile provocate de extremă dreaptă prin mesajul: „războiul civil este inevitabil”. Asta a stârnit furia guvernului britanic. Postarea de pe X a fost condamnată categoric de biroul prim-ministrului Keir Starmer, care a declarat că astfel de comentarii din partea lui Musk nu au avut „nicio justificare”.
Printre primele acțiuni ale premierului a fost crearea unei armate pentru înăbușirea protestelor antiimigrație. Starmer a declarat că sute de manifestanți au fost arestați și a promis înăsprirea sancțiunilor pentru cei care se vor manifesta în mediul online.
Între timp, grupuri de musulmani au inițiat propriile manifestații, împotriva celor care se opun admiterii străinilor. În Birmingham, zeci de musulmani au dat buzna într-un pub, unde au luat la bătaie clienți și au devastat localul.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI