Breaking News

Maia Sandu s-a întâlnit cu Giuseppe Cavo Dragone, președintele Comitetului Militar al NATO: Despre ce au discutat

presedinte maia sandu

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut astăzi o întrevedere cu Amiralul Giuseppe Cavo Dragone, președintele Comitetului Militar al NATO, cel mai înalt oficial militar al Alianței Nord-Atlantice. Vizita Amiralului are loc în contextul cooperării de peste 30 de ani dintre Republica Moldova și NATO, inițiată prin aderarea țării noastre la Parteneriatul pentru Pace.

Președintele Sandu a subliniat că într-un context regional și global marcat de incertitudine și amenințări în continuă evoluție, consolidarea capacităților de apărare și menținerea unor parteneriate solide este o responsabilitate față de cetățeni.

O atenție deosebită a fost acordată amenințărilor din spațiul cibernetic și informațional. Șeful statului a exprimat recunoștința față de sprijinul concret oferit de NATO în domeniul securității cibernetice și a reafirmat că o Moldovă capabilă să răspundă acestor provocări este o Moldovă care își protejează cetățenii și contribuie la stabilitatea întregii regiuni.

Oficialii NATO au apreciat, la rândul lor, contribuția Republicii Moldova la securitatea regională, atât prin rolul său de vecin stabil, democratic și prietenos Ucrainei, cât și prin participarea militarilor moldoveni în misiuni internaționale de menținere a păcii, precum cea din Kosovo.

"Republica Moldova rămâne angajată să aprofundeze cooperarea cu NATO, respectând neutralitatea constituțională, în beneficiul direct al cetățenilor săi și al securității europene", menţionează Preşedinţia.

Citeşte şi..

Vezi toate