
Maia Sandu, la Ungheni de Ziua Europei: Drumul nostru spre Europa este drumul spre o viață mai bună pentru noi toți

Preşedintele Maia Sandu a marcat Ziua Europei la Ungheni, alături de comisarul european, Marta Kos. Cu acest prilej, şeful statului a transmis un mesaj cetăţenilor subliniind importanța aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană în contextul provocărilor din regiune și al războiului brutal și nedrept purtat de Rusia împotriva Ucrainei.
"Drumul nostru spre Europa este drumul spre o viață mai bună pentru noi toți. Este drumul spre o Moldovă mai sigură, mai liberă, mai dezvoltată. Știm că acest drum nu este unul ușor. Este un drum al deciziilor curajoase, al muncii neobosite, al speranței și al dreptății pe care oamenii noștri o așteaptă de multă vreme.
În ultimii ani, am demonstrat, împreună, că suntem capabili să facem pași importanți înainte. Am obținut statutul de țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană. Am început procesul de aliniere la standardele europene, am lansat reforme în diverse domenii. Și, cel mai important, am arătat că suntem hotărâți să continuăm, să lucrăm într-un ritm intens, indiferent de obstacole.
Astăzi, de Ziua Europei, vreau să le mulțumesc tuturor celor care, prin munca și angajamentul lor, fac ca obiectivul european al Republicii Moldova să devină realitate. Vreau să le mulțumesc cetățenilor Republicii Moldova, care au ales democrația, libertatea și statul de drept. Vreau să mulțumesc partenerilor noștri europeni, care ne susțin și ne încurajează", a spus preşedintele.
De asemenea, Sandu a precizat că aderarea la Uniunea Europeană nu este un scop în sine. Este un mijloc prin care asigurăm pacea, siguranța și bunăstarea oamenilor:
"Este drumul care ne protejează, care ne întărește, care ne ancorează într-o comunitate de state libere și pașnice.
În aceste vremuri dificile, calea europeană devine mai mult decât o alegere politică. Devine o alegere morală. O alegere între frică și speranță, între izolare și solidaritate, între trecut și viitor.
Iar atunci când ni se va cere să alegem din nou – în orice formă, în orice context – trebuie să ne gândim nu doar la prezent, ci și la ce putem pierde. La cât de ușor se pot destrăma lucrurile la care am muncit împreună ani la rând.
Astăzi sărbătorim Ziua Europei aici și privim cu încredere spre ziua în care Republica Moldova va deveni parte a Uniunii Europene cu drepturi depline și cu un loc bine meritat la masa europeană.
Vă îndemn să continuăm, împreună, cu aceeași determinare și credință, să lucrăm pentru acest obiectiv. Viitorul european al Republicii Moldova depinde de noi toți – de unitatea și de munca noastră", a precizat preşedintele.
Ultimile știri
Citeşte şi..
Vezi toate










