Maia Sandu, la Platforma pentru Moldova: Avem nevoie de bani mai rapid și în condiții flexibile

dorin maia

Președinta Maia Sandu și premierul Dorin Recean i-au îndemnat pe participanții la reuniunea în formatul Platforma pentru Moldova să sprijine țara noastră financiar, pentru a asigura bunăstarea cetățenilor. Șefa statului a menționat progresele înregistrate de guvernare, dar a precizat că provocările au rămas și că, în calea spre progres, reziliență și stabilitate, țara noastră are nevoie de bani rapid și în condiții flexibile.

„Suntem înconjurați de prieteni și, împreună, suntem mai puternici. Ne-am consolidat instituțiile, am stabilizat livrările de energie prin diversificarea surselor și, treptat, am început tranziția spre soluții verzi. Am implementat reforme importante în multe sectoare, am arătat lumii întregi că Moldova poate depăși provocările - cu viziune, curaj și empatie. Vreau să spun răspicat că sprijinul pe care l-am primit din partea prietenilor noștri din Europa, dar și din întreaga lume, a avut un rol crucial și ne-a ajutat să depășim aceste crize”, a spus Maia Sandu.

În pofida acestor realizări, ea a subliniat necesitatea acută de bani.

„Avem nevoie de investiții mai ales în infrastructură – drumuri, școli, spitale. Republica Moldova se confruntă și acum cu provocări majore, care vor determina viitorul, dacă asistența nu va fi mai rapidă și mai hotărâtă. Avem un proverb pe care îl folosim des aici: „Unde-i unu - nu-i putere, unde-s mulți - puterea crește””, a subliniat șefa statului.

La rândul său, premierul Dorin Recean a reconfirmat persistența provocărilor în condițiile războiului din Ucraina și schimbărilor climaterice. El a menționat că țara noastră mizează pe investiții și sprijin financiar în domeniul infrastructurii, energiei, agriculturii și pentru dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii.

„Ne adunăm împreună pentru a sărbători realizările noastre, dar și pentru a construi planuri pentru un viitor mai bun pentru fiecare de la această masă”, a spus Recean.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI

Citeşte şi..

Vezi toate