Maia Sandu, în vizită la cel mai bătrân alegător de la prezidenţiale. Are 105 ani şi vrea să prindă ziua când Moldova va adera la UE

sandu batran

Preşedintele Maia Sandu a mers miercuri, 6 noiembrie, într-o vizită la Constantin Cojocari, cel mai bătrân alegător de la scrutinul prezidenţial. Bărbatul are 105 ani şi locuieşte în satul Sofia, din raionul Hînceşti, iar pentru a-şi putea exprima alegerea a mers până la Chişinău în ziua de duminică, acolo unde are viza de reședință, pentru a-şi lua certificatul pentru drept de vot. Într-o postare pe Facebook, preşedintele Maia Sandu a mai precizat că bătrânul i-a povestit "că este îngrijorat de războiul din Ucraina și dorește să prindă ziua când Republica Moldova va fi pusă la adăpost, în Uniunea Europeană"

" I-am spus că am fost cu toții tare impresionați de exemplul său. I-am ascultat fascinanta istorie de viață - despre cele două deportări ale familiei sale, despre cât de greu a fost când a revenit acasă și multe alte greutăți prin care a trecut. Mi-a povestit cum oamenii gospodari au avut cel mai mult de suferit în perioada regimului totalitar. Dar ei au rezistat și au continuat să facă lucrurile bine, cu dragoste față de țară și față de semeni. Chiar dacă nu mai poate citi și aude mai greu e foarte bine informat despre situația din Moldova și din lume. Mi-a spus cât de îngrijorat este de războiul din Ucraina și cât de mult își dorește să fie pace. Mi-a zis că a mers la vot pentru că își dorește să prindă ziua când Republica Moldova va fi pusă la adăpost, în Uniunea Europeană", a mai menţionat Maia Sandu.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI