Maia Sandu, Igor Dodon și Vasile Costiuc – în topul politicienilor cu cea mai mare încredere
Președintele Maia Sandu se menține în fruntea clasamentului politicienilor în care cetățenii Republicii Moldova au cea mai mare încredere, cu aproape 32%. Ea este urmată de liderul Partidului Socialiștilor (PSRM), Igor Dodon, cu circa 10%, și de liderul Partidului Democrația Acasă (PPDA), Vasile Costiuc, care înregistrează aproximativ 6%. Datele se conțin în Barometrul iData – decembrie 2025, prezentat în cadrul unei conferințe de presă la IPN.
"O creștere semnificativă o înregistrează Vasile Costiuc, care ajunge la 6% și ocupă pentru prima dată locul trei în sondajele noastre", a remarcat Mihai Bologan, directorul companiei sociologice Date Inteligente.
Clasamentul este completat de edilul capitalei Ion Ceban – 4,2%, premierul Alexandru Munteanu – 4,2%, liderul formațiunii Partidul Nostru (PPPN), Renato Usatîi – 3,2%, președintele Parlamentului Igor Grosu – 3,2% și ministrul educației Dan Perciun – 1,7%. Sub un procent au politicienii Ion Chicu, Lilian Carp, Alexandru Stoianoglo, Vladimir Voronin, Victoria Furtună și Ilan Șor. 20% din respondenți susțin că nu au încredere în nici un politician.
În ceea ce privește intenția de vot la eventuale alegeri parlamentare, Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) ar obține circa 32% din voturi, Partidul Socialiștilor (PSRM) – aproape 15%, Partidul Nostru – în jur de 5%, Democrația Acasă – 4,9%, Mișcarea Alternativa Națională (MAN) -3,6%.
În același timp, aproape 19% din participanții la sondaj nu au opțiune de vot, iar 8% spun că nu intenționează să participe la scrutin.
Potrivit lui Mihai Bologan, dacă s-ar recalcula rezultatele luând în considerare doar alegătorii hotărâți, în Parlament ar accede cinci partide, aceleași care au fost alese după 28 septembrie. Astfel, PAS ar obține aproape 47%, PSRM – peste 21%, PPPN – 7,6%, PPDA – 7,2%, MAN – 5,3%.
Sondajul a fost realizat în perioada 11-18 decembrie, pe un eșantion de o mie de persoane din 275 de localități. Eroarea maximă de eșantionare constituie ±3%.