Maia Sandu este acuzată de implicarea minorilor în politică și în activități electorale

pas

Concurentul electoral Maia Sandu și Partidul Acțiune și Solidaritate au încălcat legislația electorală prin implicarea minorilor în activități politice. Acuzația vine din partea candidatului pentru alegerile prezidențiale din partea Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei, Ion Chicu. El a depus și o sesizare la Comisia Electorală Centrală, în care solicită penalizarea candidatului din partea PAS.

În sesizare, Ion Chicu menționează că informațiile despre activitățile pe care le-a denunțat au fost plasate atât de membrii minori ai Organizației de Tineret din raionul Glodeni pe pagina de Facebook „PAS Youth Glodeni”, cât şi pe pagina de Facebook a Organizației Teritoriale Glodeni a PAS. Acestea denotă că cel puțin doi dintre membrii organelor de conducere ale organizației sunt minori cu vârstă de 17 ani și, respectiv, 16 ani. În acest context, Chicu amintește că legislația interzice finanțarea ori susținerea materială sub orice formă a grupurilor de inițiativă, a campaniilor electorale de către cetățenii Republicii Moldova, care nu au împlinit vârsta de 18 ani. De asemenea, se interzice expres distribuirea şi difuzarea publicității politice de către cetățenii Republicii Moldova care nu au împlinit vârsta de 18 ani.

„Reținem că finanțarea ilegală a campaniei electorale constituie contravenție prevăzută de art. 48/3 Codul Contravențional al RM și urmează a fi examinată și sancționată de Comisia Electorală Centrală. Nu în ultimul rând, menționăm că, pe lângă aspectul moral, implicarea minorilor în activități politice este în general interzisă expres de Legea nr. 370/2023 privind drepturile copilului”, se mai arată în sesizarea depusă la CEC de Ion Chicu.

 

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI

Citeşte şi..

Vezi toate