Maia Sandu, de Ziua Armatei Naționale: „Militarii sunt cei care, în primul rând, își doresc pacea în țara lor și peste tot în lume”

sandu armata 2
sandu armata 2
Sandu armata
sandu armata 2
Sandu armata 3
Sandu armata 4
Sandu armata 5

 

Șeful statului, Maia Sandu,  i-a felicitat pe militari cu prilejul Zilei Armatei Naționale. Președinta s-a adresat conducerii Ministerului Apărării și Forțelor Armate, ofițerilor, sergenților, soldaților, dar și angajaților civili ai Armatei, exprimându-și aprecierea pentru curajul, patriotismul și devotamentul de care dau dovadă.

În discursul său, Președinta Maia Sandu a mulțumit veteranilor care au scris istoria Armatei Naționale și familiilor care sunt alături de militarii noștri în cele mai dificile momente.

„Militarii sunt cei care, în primul rând, își doresc pacea în țara lor și peste tot în lume, pentru că știu, mai bine decât oricine, costul tragic al distrugerii și pierderii de vieți omenești. Iar noi avem datoria să modernizăm și să dezvoltăm Armata Națională, să îmbunătățim capacitățile armatei, să ne asigurăm că militarii noștri au condiții de viață, dar și de serviciu la nivelul pe care-l merită”, a declarat Sandu. 

Totodată, Sandu a menționat că este în interesul tuturor moldovenilor să avem o armată modernă și bine pregătită pentru misiunea sa de bază - protejarea păcii în Republica Moldova, suveranității și integrității teritoriale a țării noastre.

„Doar într-un mediu sigur și protejat, o țară poate prospera economic și social. Armata are o contribuție esențială pentru asigurarea și menținerea unui astfel de mediu”, a subliniat șeful statului.

Tot astăzi, Maia Sandu a semnat Decrete privind conferirea de distincții de stat unor militari și angajați civili ai Ministerului Apărării și Armatei Naționale.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI

Citeşte şi..

Vezi toate