Maia Sandu a avut o întrevedere cu Stella Kyriakides, comisarul european pentru Sănătate și Siguranța Alimentară
Comisarul european pentru Sănătate și Siguranța Alimentară, Stella Kyriakides, a avut luni o întrevedere cu președinta Maia Sandu. Ele au discutat despre sprijinul Uniunii Europene pentru Republica Moldova, în contextul negocierilor de aderare, în special în domeniul sănătății și al siguranței alimentare.
De asemenea, discuțiile au vizat modul în care Republica Moldova poate beneficia de programul „UE pentru Sănătate”. Acesta reprezintă o dovadă a angajamentului UE față de sănătatea publică și este una dintre pietrele de temelie ale sănătății spațiului comunitar, se menționează într-un comunicat al Delegației UE la Chișinău.
În ultimii ani, Uniunea Europeană a oferit sprijin pentru modernizarea sistemului de sănătate, inclusiv diferite secții din mai multe spitale din Moldova, contribuind la alinierea sistemului medical național la standardele UE. De asemenea, președintele Maia Sandu a mulțumit și pentru sprijinul acordat în vremuri dificile - în perioada pandemiei COVID și crizei refugiaților, dar și pentru ajutor la procurarea echipamentelor medicale și ambulanțelor.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI