Mai multe mașini au fost incendiate în fața unei sinagogi din sudul Franței. Un polițist a fost rănit

Franta explo

Cel puţin două maşini, între care una având la bord o butelie cu gaz, au fost incendiate sâmbătă dimineaţă în la Beth Yaacov, o sinagogă din La Grande-Motte, în sudul Franţei, provocând o explozie care a rănit un poliţist, au declarat autoritățile, relatează BBC. 

Ministrul francez de Interne, Gerald Darmanin, a numit incidentul „un act evident criminal”. Într-o postare pe rețeaua X, fostul Twitter, el a scris: „Vreau să îi asigur pe cetățenii noștri evrei, lmunicipalitate, ocuitorii de tot sprijinul meu şi să spun că, la cererea preşedintelui Republicii Emmanuel Macron, sunt mobilizate toate mijloacele pentru găsirea autorului”.

 

Gerald Darmanin și premierul francez Gabriel Attal sunt așteptați să meargă la fața locului în cursul zilei de sâmbătă. La Grande-Motte este  o staţiune populară de pe litoral, aproape de oraşul Montpellier din sudul Franţei.

Ofițerul de poliție rănit a fost transportat la camera de urgență a Spitalului Universitar Montpellier, relatează mass-media franceză, care adaugă că rănile acestuia nu îi pun viața în pericol.

Primarul din La Grande-Motte, Stéphane Rossignol, a declarat că pe camere de supraveghere a fost surprins un individ incendind vehicule în fața sinagogii, potrivit ziarului francez Le Figaro.

 


INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI