
MAI elimină prevederea care permitea demnitarilor să dețină arme fără aviz medical şi instruire

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a renunțat la prevederea care le permitea persoanelor cu funcții de demnitate publică să obțină permisul de port armă fără a trece prin controlul medical și cursurile obligatorii de instruire. Anunțul a fost făcut vineri, 6 iunie, odată cu prezentarea versiunii revizuite a proiectului de modificare a Legii nr. 130/2012 privind regimul armelor și munițiilor de uz civil.
"MAI a revizuit versiunea inițială a proiectului de modificare a Legii nr. 130/2012 privind regimul armelor și munițiilor de uz civil. Din textul proiectului a fost exclusă prevederea referitoare la obținerea permisului de port armă de către persoane cu funcții de demnitate publică (Legea nr. 199/2010), fără control medical și curs de instruire.
Documentul revizuit a fost transmis către Cancelaria de Stat pentru a opera modificările în proiectul supus dezbaterii publice.
În prezent, documentul se află în etapa de avizare și consultare publică, asupra acestuia urmând să se pronunțe Ministerul Finanțelor, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Apărării, Ministerul Mediului, Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Ministerul Educației și Cercetării, Centrul de Armonizare a Legislației, Serviciul de Informații și Securitate, Procuratura Generală, Serviciul de Protecție și Pază de Stat, Agenția Servicii Publice", a menţionat MAI.
"Această idee a unor funcționari de la minister a fost una foarte proastă și neinspirată. Deputații sunt total împotriva acestor excepții", a transmis deputatul PAS, Radu Marian.
Amintim că proiectul de modificare a Legii privind regimul armelor și al munițiilor cu destinație civilă a fost publicat pentru consultări publice în data de 4 iunie. Una dintre propuneri prevedea scutirea persoanelor cu funcții de demnitate publică de la obligația de a urma cursurile teoretice și practice de mânuire a armelor de foc, precum și de la prezentarea actelor medicale care să confirme aptitudinea psihologică și medicală pentru deținerea și utilizarea armelor.
Iniţiativa a stârnit un val de reacţii dure atât din partea societăţii, cât şi a unor politicieni.
Ultimile știri
Citeşte şi..
Vezi toate










