MAE a publicat lista și adresele secțiilor de votare din diaspora pentru referendumul și alegerile din 20 octombrie
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a publicat vineri, 27 septembrie, lista și adresele secțiilor de votare, care vor fi deschise peste hotare pentru referendumul republican constituțional și alegerile prezidențiale din 20 octombrie.
Conform documentului, în Federația Rusă moldovenii vor putea vota doar la două secții, ambele amplasate în orașul Moscova. Pentru cetățenii moldoveni din China, Cipru, Emiratele Unite Arabe, Estonia, Azerbaidjan, Japonia, Letonia, Lituania, Norvegia, Polonia, Qatar și Ungaria vor fi deschise câte o secție de vot.
Moldovenii din SUA își vor putea exercita dreptul de vot în cadrul a 17 secții, pentru cei din Canada vor fi deschise șapte secții. Cetățenii țării noastre care se află pe teritoriul Germania își vor spune opțiunea de vot în cadrul a 26 secții, iar pentru cei din Franța vor fi deschise 18 secții de vot.
Cele mai multe secții- 60, vor fi deschise în Italia, iar alte 17 în Anglia. Pe teritoriul României vor fi deschise 16 secții de vot.
Potrivit autorităților pentru referendumul republican constituțional și alegerile prezidențiale din 20 octombrie vor fi deschise în total 228 de secții de votare în 37 de țări.
Lista și adresele secțiilor de votare organizate în afara Republicii Moldova.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI