Liderii Țărilor Baltice își reafirmă sprijinul pentru parcursul european al Republicii Moldova

Embed:

Președinții Țărilor Baltice au sosit marți, 27 august, la Chișinău, pentru a participa la sărbătoarea organizată de Guvern în centrul capitalei. Premierul Dorin Recean i-a întâmpinat, la Casa Guvernului, pe președintele Lituaniei, Gitanas Nausėda, președintele Estoniei, Alar Karis, și președintele Letoniei, Edgars Rinkēvičs. Cei trei șefi de stat au fost invitați de către șefa statului, Maia Sandu.

Potrivit programului vizitei, liderii Țărilor Baltice vor semna la Chișinău o declarație comună prin care își reafirmă sprijinul pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. De asemenea, ei vor depune flori la monumentul domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt.

La ora 19:00, Gitanas Nausėda, Alar Karis și Edgars Rinkēvičs urmează să urce pe scena din Piața Marii Adunări Naționale, pentru a le transmite mesaje de felicitare cetățenilor Republicii Moldova.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI

Citeşte şi..

Vezi toate