Legislativul a modificat componența a unor comisii parlamentare

Parlament RM

Parlamentul a modificat componența nominală a unor comisii permanente. Un proiect de hotărâre care presupune acest lucru a fost votat de 58 deputați.

Astfel, deputatul Viorel Barda a fost numit în funcția de vicepreședinte al Comisiei agricultură și industrie alimentară. Secretarul acestei Comisii va fi Oleg Canațui, iar deputatul Oleg Botnaru a fost numit în funcția de membru al Comisiei agricultură și industrie alimentară.

Au fost făcute modificări și în componența nominală a Comisiei protecție socială, sănătate și familie. Deputatul Nicolae Plămădeală va fi membru al acestei Comisii.

Comisiile permanente sunt organe de lucru ale Parlamentului care se aleg pe întreaga durată a legislaturii, iar componența nominală a acestora se stabilește ținându-se cont de reprezentarea proporțională a fracțiunilor în Parlament. Comisiile examinează proiecte de acte legislative şi propuneri legislative în vederea elaborării rapoartelor sau avizelor, efectuează anchete parlamentare, dezbat şi hotărăsc asupra altor probleme, inclusiv din însărcinarea Președintelui Parlamentului sau a vicepreședinților.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI