News alert

La un pas de tragedie: O femeie și trei copii, găsiți în stare inconștientă

112-ambulanta-1_60777500

O tragedie a fost evitată la limită, după ce trei minori și o femeie s-au intoxicat cu monoxid de carbon. Cazul a avut loc ieri-seara, în jurul orei 18:21, într-un apartament de pe strada Burebista din sectorul Botanica al capitalei, transmite PulsMedia.MD.

Astfel, potrivit surselor, intervenția salvatorilor pentru deblocarea ușii apartamentului a fost solicitată de către un echipaj medical sosit la fața locului.

O femeie în vârstă de 65 de ani a cerut ajutor medical, iar când ambulanța a sosit la fața locului aceasta nu mai răspundea la apeluri, dar nici nu deschidea ușa.

După ce au fost efectuate lucrările de deblocare, în apartament au fost găsite patru persoane în stare inconștientă, dintre care doi copii de 3 ani și respectiv 13 ani, un adolescent de 17 ani și femeia de 65 de ani.

Se presupune că aceștia s-ar fi intoxicat cu monoxidul de carbon emanat de cazanul din locuință. Aceștia au fost transportați de urgență la spital pentru a le se acorda ajutorul medical necesar, în prezent viața lor fiind în afara pericolului.