La un pas de abolire a regimului fără vize: Moldova se simte obligată să răspundă cu decizii ce vor duce la anularea regimului de călătorii fără vize în Israel
Regimul fără vize dintre Moldova și Israel este la un pas de a fi anulat. Ambasada țării noastre la Tel Aviv precizează că la asta a adus decizia autorităților israeliene de a implementa, de luni, 1 iulie, sistemul informațional electronic ETA-IL (autorizarea electronică de călătorie). Acesta prevede acordarea solicitanților din țările scutite de vize a permiselor de ședere pe o perioadă de până la 90 de zile.
În categoria acestor țări este inclusă și Republica Moldova, iar autoritățile de la Chișinău atenționează că vor fi nevoite să răspundă cu decizii similare, ceea ce va duce la anularea regimului de călătorii fără vize.
Ambasadorul Republicii Moldova în Statul Israel, Alexandr Roitman, a declarat în acest context că regimul fără vize între cele două țări a fost abolit de 10 ani. „Merită menționat faptul că Republica Moldova a fost cea care a abolit unilateral regimul de vize cu Israelul în 2011, urmat de un Acord fără vize între cele două țări în 2014. În pofida regimului fără vize, în perioada menționată ne-am confruntat cu multiple cazuri de refuz a intrării cetățenilor moldoveni în Statul Israel”, precizează diplomatul.
El a atenționat că sistemul ETA-IL va avea un impact asupra călătorilor moldoveni în Israel, dintre mulți sunt angajați ai companiilor israeliene și, de fapt, va atrage unilateral încetarea regimului fără vize cu Republica Moldova de către Statul Israel.
Pentru a proteja drepturile cetățenilor săi, Republica Moldova se simte obligată să impună un sistem similar de aprobare prealabilă pentru cetățenii israelieni. Măsurile reciproce vor afecta, de asemenea, mii de pelerini religioși care merg anual în Ucraina prin teritoriul Republicii Moldova. Detaliile și formatul acțiunilor ulterioare sunt în curs de examinare de către autoritățile moldovenești și vor fi comunicate ulterior.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI