La Parlament a avut loc un protest: Maia Sandu și PAS trebuiesc scoși de la guvernare

photo_2025-04-07_12-21-59

Astăzi, 7 aprilie, la Parlament a avut loc un protest față de cenzura și acțiunile antidemocratice ale guvernării PAS.

Jurnalistul Ion Terguță, cel care a organizat protestul, a vorbit de la microfon despre Legea amnistiei, care a dus la eliberarea din detenție a mai multor condamnați pe viață, inclusiv acuzați de omoruri la comandă.

”Acest Parlament nu mai apără democrația, ci a ajuns să fie un pericol pentru siguranța oamenilor și pentru protejarea legii”, a declarat Terguță.

Prezent la protest, președintele PLDM, Vlad Filat, a declarat că PAS și Maia Sandu trebuie să plece.

”De ce suntem așa puțini? Nu am fost mulți nici atunci, iar 7 aprilie 2009 a fost punctul culminant. Trăiam atunci într-o țară închisă, guvernată de PCRM, în care presă liberă nu exista, iar instituțiile statului lucrau în interesul direct al partidului de guvernare. Tinerii au ieșit în piață și au cerut libertate. Revendicările de atunci rămân valabile și astăzi, după 16 ani. Maia Sandu și cu PAS-ul ei nu prezintă soluții, rezolvarea problemelor în RM și ei trebuiesc scoși de la guvernare”, a mai spus Filat.

La sfârșit, manifestanții au adoptat o rezoluție, prezentată de organizatorul protestului, jurnalistul Ion Terguță.