Kremlinul este în căutarea unor remedii împotriva îmbătrânirii pentru Putin și acoliții săi septuagenari

Putin

Oamenii de știință ruși au primit ordin de la un oficial apropiat președintelui Vladimir Putin să găsească remedii împotriva îmbătrânirii. Despre asta anunță portalul Meduza, care pretinde că deține copia acestui ordin federal. Autorii textului mai spun că au discutat cu reprezentanți ai mediului de științe, care au confirmat zvonurile potrivit cărora Kremlinul este în căutarea de soluții pentru prelungirea vieții liderului rus.

Scrisoare din partea ministrului Sănătății de la Moscova, în care savanților de la diferite institute de cercetări li se cer ultimele evoluții în materie de reversiune a ceasului biologic, a fost trimisă în iunie și i-a șocat pe cercetătorii medicali de rang înalt.

„Ni s-a cerut să trimitem urgent toate progresele noastre. Dacă scrisoarea venea, să zicem, astăzi, totul trebuia trimis încă ieri. Sincer, este prima dată în viața mea când mă confrunt cu așa ceva. De obicei, orice proiect național sau program federal este precedat de o serie de întâlniri cu participarea diferiților specialiști, un fel de discuție publică”, a declarant pentru Meduza reprezentantul unui centru național de cercetare medical.

Experților li s-a cerut să prezinte „propuneri de dezvoltare” pentru a reduce deteriorarea celulelor. De asemenea, au fost instruiți să evidențieze noile tehnologii care previn deficiențele cognitive și senzoriale, precum și metodele de corectare a sistemului imunitar și noile tehnologii medicale, bazate pe bioprintare.

Meduza precizează că idea găsirii unor preparate împotriva îmbătrânirii și degradării intelectuale i-a fost indusă lui Purin de către un apropiat de-al său, Mihail Kovalciuk, șeful Institutului de cercetări „Kurceatov”, mai ales că liderul de la Kremlin este înconjurat de acoliți de aceeași vârstă, inclusiv ministrul de Externe, Serghei Lavrov (74 de ani), șeful Serviciului Federal de Securitate, Alexandr Bortnikov (72 de ani), consilierul principal Nikolai Patrușev (73 de ani), șeful Serviciului de Spionaj al Armatei, Serghei Narîșkin (69 de ani) și președintele Consiliului Federației, Valentina Matvienko (75 de ani).

O sursă apropiată Kremlinului a declarat însă că toate cercetările discutate în proiectul național pentru oprirea îmbătrânirii sunt extrem de costisitoare - necesită miliarde de ruble, încât niciun proiect național nu poate face față acestor cheltuieli mai ales acum, în condiții de război.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI