Irina Vlah promite indexarea pensiilor de două ori pe an

Embed:

Candidatul la funcția de președinte al Republicii Moldova, Irina Vlah, aflată într-o vizită în raionul Cantemir a declarat că mărimea pensiilor pentru mulți cetățeni din întreaga țară este o chestiune de supraviețuire. Vlah a precizat că indexarea pensiilor de două ori pe an este una dintre garanțiile sociale pe care le va asigura în calitate de Președinte.

,,Astăzi, la întâlniri, oamenii își exprimau indignarea cu privire la faptul că autoritățile le-au înșelat așteptările și au anulat indexarea plăților'', scrie Vlah pe pagina sa de Facebook.

Indexarea pensiilor de două ori pe an, în funcție de creșterea prețurilor, precum și majorarea pensiei minime până la nivelul minimului de existență sunt o parte dintre garanțiile sociale din programul său electoral.

,,Calitatea vieții generației în vârstă este un indicator al succesului oricărui stat. Voi face tot posibilul ca bătrânii noștri să simtă grija și sprijinul pe care îl merită'', a punctat Vlah.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI

Citeşte şi..

Vezi toate