Irina Vlah a cerut explicații de la șeful Poliției Naționale despre incidentul de la Naslavcea

13980_vlahhhh
13980_vlahhhh
461529380_1098765471612739_5980245224617753605_n
461586781_1098765468279406_7704347739220513940_n
Embed:

Irina Vlah, președintele Asociației „Platforma Moldova”, candidat la alegerile prezidențiale din 20 octombrie, i-a expediat o scrisoare șefului Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, în care îi cere explicații despre incidentul de la Naslavcea.

”Așadar, ce s-a întâmplat la Naslavcea, unde poliția a împiedicat lansarea campaniei mele electorale – a fost o provocare sau o operațiune specială a polițiștilor de frontieră? Pentru a clarifica această situație, am trimis o solicitare oficială pe numele șefului IGP. L-am rugat pe conducătorul instituției să răspundă la următoarele întrebări: 1. Din ce motive mie și susținătorilor mei ne-a fost restricționat accesul la platforma de vizionare „Inima Nistrului”? 2. Câte autorizații de acces la această platformă au fost eliberate în acest an? Astfel, vom afla dacă a fost vorba de reglementări stricte sau de faptul că sunt Irina Vlah, singurul candidat căruia autoritățile au încercat să-i saboteze începutul campaniei electorale”, a anunțat Vlah pe Facebook.

Totodată, candidatul la funcția de președinte a atenționat autoritățile că în data de 18 octombrie, la Giurgiulești, va organiza eveniment de încheiere a campaniei.

”În acest context, le propun câteva idei pentru a justifica provocările din ziua de 18 octombrie: puteți anunța că în această zi râul va ieși din matcă și este interzis de organizat evenimente în această zonă, sau SIS poate organiza o conferință de presă în care va anunța că deține informații despre pregătirea unor destabilizări în Giurgiulești. Mai puteți spune că Maia Sandu va merge la plimbare cu Codruț și zona va fi împânzită”, a mai adăugat Irina Vlah.

Precizăm că duminica, 29 septembrie, în satul Naslavcea, a început oficial campania electorală a candidatului Irina Vlah. Evenimentul era planificat pe platforma de observație „Inima Nistrului”, însă poliția a blocat accesul la locul respectiv.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI

Citeşte şi..

Vezi toate