News alert

Ion Ceban: „Sper ca noul Guvern să fie profesionist și să nu facă politică, ci politici pentru oameni”

alexandru munteanu

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a venit cu un apel către viitorul prim-ministru și echipa guvernamentală, în contextul discuțiilor privind formarea unui nou Executiv. Edilul a declarat în debutul ședinței primăriei că își dorește un guvern „profesionist și competent, care cu adevărat să se gândească la oameni”.

„Să nu facă politică, dar politici pentru toți cetățenii, în mod egal”, a subliniat Ceban, adăugând că noii miniștri ar trebui să se concentreze pe proiecte reale și pe rezolvarea problemelor concrete din comunități.

Edilul a menționat și situația lucrărilor inițiate în curțile blocurilor din Chișinău, afirmând că există numeroase neconformități și lipsa avizelor necesare pentru continuarea proiectelor. „Am auzit despre sute de curți, dar la moment s-au făcut lucrări doar în cinci. Ținând cont că suntem în prag de iarnă, e important să coagulăm eforturile ca oamenii să nu rămână cu terenurile distruse”, a spus Ceban.

Primarul a propus ca Primăria și Guvernul să stabilească un plan comun și să desemneze persoane de contact pentru o mai bună coordonare. „Vreau ca viitorul premier și cabinetul de miniștri să fie cât mai mult bazat pe rațiune și profesionalism, fără blocaje. Muncim pentru oameni, și cu toții locuim în Chișinău”, a declarat el.

Totodată, Ceban a cerut colegilor să retransmită noii conduceri de la Guvern toate demersurile anterioare ale municipalității privind finanțele, infrastructura și proiectele locale, pentru a asigura continuitatea colaborării.

Citeşte şi..

Vezi toate