Ion Ceban, despre interdicția impusă de București: Este o înțelegere dintre președintele de aici și președintele României

Embed:

Primarul capitalei, Ion Ceban, a ieșit cu o nouă declarație despre interdicția care i-a fost aplicată de autoritățile de la București. Ceban susține că ar fi vorba despre o înțelegere directă dintre Maia Sandu și Nicușor Dan.

”Acest lucru denotă o simplă situație: este o înțelegere dintre președintele de aici și președintele României. De ce se întâmplă? Pentru că cineva are de întors datorii, mă refer la administrația de peste Prut, pentru susținerea din campanie de către PAS și Maia Sandu, o susținere ilegală, din ce spun juriștii. Am vorbit cu mulți ambasadori din statele UE care au rămas nedumeriți de situație și nu prea înțeleg ce se întâmplă.”

Ceban a venit cu un mesaj și pentru cei, care ”s-au bucurat” de această situație: ”Într-o zi, vor răspunde pentru fărădelegile pe care le fac doar pentru a rămâne în fotolii”.

Miercuri, 9 iulie, autoritățile de la București au anunțat că primarul general de Chișinău, dar și încă doi cetățeni ai Republicii Moldova au primit interdicție de intrare în România, dar și în alte țări membre ale spațiului Schengen. Motivul principal invocate de autorități ține de „pericolul asupra securității statului”.

Citeşte şi..

Vezi toate