Ion Ceban: "Aproximativ 40 de servicii municipale sunt unice în Republica Moldova". Ce sume vor fi alocate pentru acestea

Embed:

Primarul Capitalei, Ion Ceban, a prezentat detalii privind programele implementate în municipiu și sumele alocate în bugetul pentru anul curent, subliniind că unele dintre acestea ar fi unice la nivel național.

"Pentru cei care fac foarte multă politică, vreau doar să punctez câteva obiective care nu se întâmplă în nicio localitate din Republica Moldova și le realizăm doar la Chișinău", a declarat edilul.

Potrivit acestuia, pentru întreținerea grupelor cu program prelungit destinate elevilor din Chișinău sunt prevăzute 82,3 milioane de lei în 2026. Alte 103 milioane de lei sunt alocate pentru programele claselor cu profil.

Un capitol important vizează serviciile și programele dedicate persoanelor cu nevoi speciale și grupurilor vulnerabile. În acest sens, municipalitatea ar urma să aloce aproximativ 800 de milioane de lei prin diverse proiecte și inițiative sociale. Fondurile sunt destinate susținerii celor circa 380 de mii de persoane din municipiu și nu doar, inclusiv persoane aflate în incapacitate de muncă, cu venituri reduse sau care se confruntă cu dificultăți de ordin personal, familial ori economic.

De asemenea, pentru întreținerea instituțiilor sociale sunt prevăzute peste 33 de milioane de lei. Alte 15 milioane de lei vor fi direcționate către acordarea ajutoarelor materiale pentru persoanele vulnerabile, iar încă 15 milioane de lei sunt alocate pentru alimentația în cantinele sociale, serviciu despre care primarul afirmă că "nu se face practic nicăieri în țară".

 

"Sunt aproximativ 40 de servicii unice pe teritoriul municipiului Chișinău. Programul municipal de reproducere asistată, programe anti-sărăcie, protezare dentară – sunt foarte multe", a mai declarat Ion Ceban.

Citeşte şi..

Vezi toate