Iohannis: Exprim angajamentul ferm al României de a susține aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană până în 2030. „Locul Republicii Moldova este în UE”
Șeful statului, Maia Sandu, și președintele României, Klaus Iohannis, au semnat, în data de 31 august, o declarație comună ce evidențiază angajamentul ferm al ambelor țări de a consolida reziliența Republicii Moldova în fața amenințărilor hibride și a dezinformării. Documentul reafirmă sprijinul României pentru parcursul european al Republicii Moldova și pentru intensificarea cooperării bilaterale în domenii esențiale, precum securitatea energetică, apărarea și modernizarea infrastructurii.
Declarația comună subliniază, totodată, importanța menținerii securității și stabilității în regiune, cele două țări angajându-se să avanseze cooperarea militară pentru a fortifica potențialul de apărare al Republicii Moldova și pentru a spori reziliența instituțională și societală în fața provocărilor externe.
„Astăzi știm unde mergem și ce avem de făcut. Față de acum câțiva ani, pășim pe acest drum cu prieteni, ca România, alături. În numele cetățenilor Republicii Moldova, vă mulțumesc pentru sprijinul și asistența oferită. Avem în România și în persoana președintelui Klaus Iohannis un partener de nădejde. Sunt convinsă că vom dezvolta în continuare acest parteneriat în beneficiul oamenilor de pe ambele maluri ale Prutului”, a declarat Maia Sandu în cadrul conferinței comune susținute la Chișinău.
„Vă felicit pentru pașii istorici realizați în procesul de ancorare în marea familie europeană din care faceți parte. Știu că eforturile pe care le faceți sunt foarte mari, însă beneficiile sunt pe măsură, iar cetățenii vor simți aceste beneficii în plan economic, infrastructură, învățământ. Doresc să vă asigur că angajamentul nostru de a vă susține în orice situație de criză, inclusiv în domeniul energetic, este mai ferm ca niciodată”, a adăugat Klaus Iohannis.
În final, Klaus Iohannis a insistat asupra ideii că România va rămâne în continuare cel mai de mare și mai de încredere susținător al Republicii Moldova pe drumul european al țării noastre. Totodată, acesta a dat asigurări că dezvoltarea democratică a RM este în interesul strategic al României.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI