INTERCEPTĂRI ”În business dacă nu ești aculă, ești...” - un bărbat din Chișinău, reținut cu mită de peste UN MILION de lei

MyCollages

Un bărbat din Chișinău a fost reținut de ofițerii CNA într-un dosar de trafic de influență. Bănuitul ar fi cerut 1 150 000 de lei de la un om de afaceri pentru a-i rezolva un dosar de evaziune fiscală. 

Potrivit CNA, bănuitul susținea că are influență asupra unor funcționari publici pe care i-ar putea convinge să adopte o decizie favorabilă, dar pentru aceste servicii trebuie de achitat 35 000 de Euro (echivalentul a peste 670 000 de lei).

”Totodată, aceeași persoană, susținând că are influență asupra unor persoane aflate în relații apropiate cu unii funcționari publici din cadrul Primăriei Chișinău, ar fi pretins și primit mijloace financiare în sumă de 25 000 de Euro (echivalentul a circa 480 000 de lei) pentru perfectarea unor acte permisive în vederea modificării zonei urbanistice a unui lot de teren din Chișinău”, mai anunță CNA.

CNA a publicat și interceptările telefonice, care ar demonstra că bănuitul cerea bani.

Vocea 1 – Amu eu îi zic: Băi, uite care-i situația. Eu vă rog din suflet, dați să hotărâm întrebarea. Mie nu mi-i că l-o murdărit pe dânsul, că nu l-o murdărit, da îs buni și aceia, îi bun și el cred că, îi treaba lor, știi. În business așă-i, b..., în business dacă nu ești aculă ești ***!
Vocea 2 – Tu de-amu știi cum îi?
Vocea 1 – De-amu da, că am întrat și eu într-un *** cu businessu. Da ladna, a să ieșim noi din situație, nu-i problemă. Eu mă duc la Slavic și îi zic: băi, Slavic, uite caroce care-i situația, uite ce ni-o spus, caroce vor douăzeci și cinci (25 000 euro) ca să închidă polnostiu întrebarea.
Vocea 2 – Douăzeci și cinci de euro (25 000 euro)?

Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore și plasat în izolatorul CNA.