Interceptarea avocaților, care ar fi eliberat ilegal deținuții: ”Ucide întrebarea la Apel! Unde să pun banii?”

Embed:

CNA a publicat interceptările telefonice din dosarul avocaților, prinși cu mita. Din discuții se înțelege că apărătorii ar fi cerut bani de la rudele persoanelor deținute, pentru a-i elibera. 

Potrivit CNA, în perioada iunie – noiembrie 2024, bănuiții ar fi susținut că au influență asupra unor magistrați și că, în schimbul unor remunerații ilicite, îi pot determina să emită decizii favorabile în privința unor condamnați cum ar fi eliberarea condiționată din detenție înainte de termen sau înlocuirea părții neexecutate din pedeapsă cu o sancțiune mai blândă.

Din interceptări:

A – Bună seara!
B – Bună! Pune în geantă. Ce nu pui în geantă telefoanele celea? Cam scârţie oleacă.
A – Ce?
B – Termenul îi mare, caracteristica-i negativă, a avut încălcări şi programul ista individual îi nerealizat până la urmă la dânsul. Şi oleacă… O să vedem, una-alta! Eu mă gândesc încă una şi o să… pe 14 o să fie acasă.
A – Asta încă 1000 (o mie)?
B – Încă 1000 (o mie).
A – Asta de euro sau de lei?
B – Euro-euro, da.
A – Euro? O mie de euro, da?
B – Şi pe 14 o să fie acasă. Termenul îi mare la dânsul. Să fi avut vreun an, numai la aşa li se poate. Trei şi…
A – Ahaaaa. Bine, apoi să văd.
B – Să fi fost pozitiv la comisie era uşor, trecea uşor, dar aşa…
A – Ahaaaa.
B – Amu îi cam greu.
A – Bine, o să mă… De-amu trebuie să caut bani, să… Îmi daţi voie să…
B – Pe 14 acasă.
A – Până… Adica cum, peste cât timp?
B – Săptămâna asta!
A – Săptămâna asta să…
B – Da, doar noi săptămâna viitoare avem tot.
A – Ahaaaa. Bine.
B – Bine?
A – Bine.
B – Da.
A – Bine. Mulţumim.
B – În rest, kak bî, totul îi, tot normal.
A – Bine, bine.
B – Da. Şi am să iau singur hârtia, am s-o aduc, în aceeași zi.
A – Bine.
B – Bine?
A – Bine.
B – Hai, seară bună!
A – Hai, seară bună!
A – Ce Marian, ce se aude la noi acolo?
B – Tot o să fie bine!
A – Marian?
B – Principalul sănătoși să fim.
A – Da, ***, că vreau şi eu iaca să ştiu că-i terminat tot, vreau să mă duc şi eu după hotare, dar eu îs aşa un fel de om, nu vreau iaca să… Ştii, tot să fie bine şi…
B – Eu te-am auzit.
A – Te rog ucide întrebarea *** acum la Apel, ***, încolo. Unde să pun banii?
B – Aici.
A – Ţine, că-s 1000 (o mie) aici.
B – Aha.
A – Vseo, plec eu. Hai, te rog, ucide întrebarea. Îmi dai de ştire când, ce şi cum.
B – Da, da, da, da.
A – Mie vărul mi-o spus: “Văi cum…?” Mă suni şi srazu vin, la Franţa vreau să mă duc.
B – Horoşo.
A – Vseo, ne auzim, davai.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI