Însărcinatul cu Afaceri al Ambasadei Republicii Moldova la Moscova, convocat din nou la ministerul rus de externe
Însărcinatul cu Afaceri al Ambasadei Republicii Moldova la Moscova a fost convocat, pentru astăzi după-amiază, la ministerul rus de externe, fiind informat că discuțiile vor viza „informațiile din presă privind intenția Republicii Moldova de a găzdui avioane F-16 pentru Ucraina”.
Într-un comunicat de presă al Ministerului de Externe se menționează că ministerul de externe rus, cu regret, se informează din știrile false din mediul online.
„Așadar, Republica Moldova nu găzduiește și nu va găzdui arme și echipament militar, inclusiv avioane destinate Ucrainei. Republica Moldova este un stat neutru și instituțiile ei vor respecta în continuare principiul neutralității. În acest context, MAE reamintește că singura țară care menține ilegal trupe și muniții pe teritoriul Republicii Moldova, fără acordul autorităților, este Federația Rusă”, se specifică în comunicat.
Mai mult, Ministerul de Externe reiterează că Republica Moldova este un stat democratic.
„Toate deciziile autorităților Republicii Moldova sunt reflectate și anticipate pe resursele sale oficiale, prin urmare recomandăm ministerului de externe rus să se informeze despre Moldova din surse oficiale” menționează Ministerul de Externe.
Instituția își exprimă regretul față de această dezinformare și îi solicită ministerului de externe de la Moscova să nu promoveze falsuri despre țara noastră.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI