
Incendiu la o fabrică de panificație din Orhei: Un bărbat a decedat
Un bărbat de 52 de ani și-a pierdut viața în noaptea de 8 septembrie, în urma unui incendiu izbucnit la o fabrică de panificație situată pe strada Ioana Iachir 30 din municipiul Orhei.
Apelul de urgență a fost recepționat la ora 01:34, iar la fața locului au intervenit două echipe de pompieri IGSU, care au constatat că focul cuprinsese hala de producție a întreprinderii. Incendiul a fost lichidat la ora 03:03.
În timpul intervenției, salvatorii au descoperit bărbatul în stare inconștientă în încăperea afectată. Acesta a fost predat echipajului medical, care a constatat decesul victimei. Se presupune că bărbatul s-ar fi intoxica cu produsele de ardere.
Circumstanțele producerii incendiului și prejudiciul material urmează a fi stabilite de organele competente.
Conform IGSU, de la începutul anului 2025 au fost înregistrate 1.243 de incendii, în urma cărora și-au pierdut viața 70 de persoane.
Ultimile știri
Citeşte şi..
Vezi toate










