Incendiu în spatele unui centru comercial din Chișinău. Cinci echipe de pompieri au intervenit

INCENDIU

În seara zilei de 31 mai 2025, pompierii din capitală au fost alertați în legătură cu un incendiu izbucnit în spatele unui centru comercial situat pe strada Nicolae Testemițanu nr. 3 din municipiul Chișinău.

Apelul de urgență a fost recepționat la ora 18:37, iar la fața locului au fost trimise de urgență cinci echipe de intervenție ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU).

Odată ajunși, salvatorii au constatat că focul a cuprins țevi din plastic aflate în spatele clădirii comerciale. Intervenția promptă a pompierilor a dus la lichidarea incendiului, evitând extinderea acestuia.

Din fericire, nu au fost raportate victime. Cauza producerii incendiului urmează să fie stabilită de specialiști.

Citeşte şi..

Vezi toate