Încă o șansă: Este ultima zi de depunere a dosarelor privind licitația de Aeroportul Chișinău

aeroport

Este ultima zi de depunere a dosarelor de participare la licitația privind închirierea spațiilor comerciale din Aeroportul Internațional Chișinău. Concursul, care urma să aibă loc la sfârșitul lunii septembrie, a fost amânat printr-un anunț al administrației aerogării, care nu a precizat motivele, scrie voceabasarabiei.md.

După încheierea procedurii de recepționare a dosarelor, noua licitație este preconizată pentru marți, 22 octombrie.

 

Amintim, la începutul lunii septembrie, și a treia licitație pentru spațiile comerciale de la Aeroportul Chișinău a fost prelungită, după ce, la fel, până în data limită de 9 septembrie depus un singur dosar de participare, cel al companiei „Lagardere”.

 

Licitația pentru spațiile comerciale de la aeraeroportogară a eșuat de două ori. Prima licitație a fost anunțată în 18 ianuarie, în condițiile în care în concurs s-au înscris doar două companii: Lagardère și LeBridge.

 

La începutul lunii martie, autoritățile au anunțat o nouă licitație, iar pe 25 martie una dintre cele două companii a anunțat că s-a răzgândit și nu va mai participa la licitația repetată.

 

APP a decis să modifice condițiile de participare, pentru a atrage mai multe companii internaționale de renume. 

 

Pe 29 martie, administrația Aeroportului Chișinău anunța lansarea celei de-a treia licitații, iar pe 21 iunie, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale modificările legislative care extindeau termenul de arendă a spațiilor comerciale, adoptate la inițiativa deputatului Radu Marian. Legea a fost reexaminată și revotată în Parlament.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI